Cristi Munteanu, avertisment pentru suporterii lui Dinamo: „O să îl plângă pe Negoiță!”. De ce nu mai are încredere în spanioli

Cristi Munteanu, avertisment pentru suporterii lui Dinamo: „O să îl plângă pe Negoiță!”. De ce nu mai are încredere în spanioli
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristian Munteanu (46 de ani), fost portar la Dinamo, acum director sportiv la Oțelul Galați, a vorbit despre situația clubului din „Ștefan cel Mare”, pe care a caracterizat-o ca fiind o dramă.

Fostul fotbalist s-a arătat dezamăgit de situația în care a ajuns clubul său de suflet, deși inițial a avut încredere în noul acționariat format din spanioli.

Cristi Munteanu este de părere că, în cele din urmă, tot suporterii dinamoviști vor salva clubul din „Ștefan cel Mare” de datorii.

Cristi Munteanu nu mai are încredere în spaniolii de la Dinamo

„Este o semi-dramă pentru fotbalul românesc. Este cel mai mare brand din fotbalul românsesc și din păcate riscă să se desființeze. Dacă ar dispărea, imaginea fotbalului românesc nu ar mai fi așa atractivă nici pentru televiziuni. FCSB nu mai e Steaua care a fost, Craiova nu mai e Craiova care a fost, Rapidul se luptă să revină în elită… dacă va dispărea și Dinamo va fi o dramă pentru fotbalul românesc.

Dinamo va fi Dinamo și peste 100 de ani și dacă va fi în Liga 2 sau Liga 3. Fanii lui Dinamo vor fi aceiași indiferent de liga în care se va afla echipa. Dinamo nu mai poate intra într-o reorganizare, în insolvență. Din păcate, ar intra direct în faliment.

Ca un exemplu, indiferent ce a făcut Hagi în Constanța, a câștigat campionatul, a jucat în Europa, dacă te duci acolo și întrebi, Farul este echipa recunoscută în Constanța. Dinamo are o bază mare de suporteri la nivel național și ca să spun mai exact, e vorba despre Transilvania și Moldova. Cât timp sunt suporteri, clubul ăsta va avea susținere.

Odată cu venirea noilor acționari, eu am crezut că Dinamo nu va mai lipsi din play-off, nu va mai lipsi din Europa, la ce s-a transmis în presă. În momentul ăsta, e greu să mai ai încredere. Tot suporterii salvează clubul și din păcate cred că tot către ei se va îndrepta mâna întinsă a lui Dinamo pentru salvarea clubului.

Eu i-am crezut de bună intenție de la început. Nu te hazardezi la un buget de câteva sute de mii de euro pe lună și să nu ai cu ce să îi plătești. Dinamo nu avea un Cristiano Ronaldo să spună că îl vând și iau bani. E posibil ca ei să își fi făcut niște planuri și să fi avut probleme cu societățile care de țin Dinamo”, a spus Cristi Munteanu, la Digi Sport.

Îl vor plânge suporterii pe Ionuț Negoiță?

Cristi Munteanu avertizează cu privire la posibilitatea ca dinamoviștii să îl plângă pe Ionuț Negoiță și ridică un mare semn de întrebare în ceea ce îl privește pe Cristi Borcea, fostul acționar din „Ștefan cel Mare”, pe care îl consideră cel mai mare dinamovist pe care l-a cunoscut.

„De vreun an eu spun «Bă, nu cumva să îl plângă pe Negoiță». Cum am spus și despre Copos și Rapidul l-a plâns pe Copos.

Dacă Negoiță nu era înjurat, hulit, se retrăgea de la Dinamo? Eu zic că nu. Și aici cred că e vina suporterilor, pentru că au exagerat cu jigniri. Când faci niște eforturi și ești înjurat și tu și familia ta eu zic că te gândești de două ori dacă să mai continui.

Din punctul meu de vedere, cel mai mare dinamovist pe care l-am cunoscut e Cristi Borcea. E un mare semn de întrebare de ce nu mai vine să ajute echipa. Nu pot înțelege de ce nu mai vrea, pentru că e cel mai mare dinamovist și vă spune un om care a stat șapte ani jumate în vestiarul lui Dinamo.

Danciu a fost primul care a plecat când a plecat noul patronat. Ciudat, pentru că Danciu se confundă cu Dinamo orice ai spune. A fost și jucător și în conducere.

Eu cred în Cosmin Contra. Dacă el ar pleca, ar fi o problemă și mai mare, pentru că el încă este o garanție pentru jucători”, a mai spus Cristi Munteanu.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Încă trei fotbaliști vor fi OUT de la FCSB, după Andrei Vlad
Încă trei fotbaliști vor fi OUT de la FCSB, după Andrei Vlad
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Cum a fost surprins Alexandru Pop, noul jucător al lui Dinamo, după ce „Câinii Roșii” au plecat spre Antalya
Cum a fost surprins Alexandru Pop, noul jucător al lui Dinamo, după ce „Câinii Roșii” au plecat spre Antalya
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
BREAKING | Real Madrid s-a săturat: OUT! Starul de 80 de milioane €, scos la vânzare
BREAKING | Real Madrid s-a săturat: OUT! Starul de 80 de milioane €, scos la vânzare
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Ce este virusul HMPV, care face ravagii în China. Nu există vaccin şi se răspândeşte rapid
Ce este virusul HMPV, care face ravagii în China. Nu există vaccin şi se răspândeşte rapid
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Văduva lui Helmut Duckadam, mesaj şi gest emoţionant pentru regretatul Erou de la Sevilla, la început de an
Văduva lui Helmut Duckadam, mesaj şi gest emoţionant pentru regretatul Erou de la Sevilla, la început de an
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Doliu la Antena 1. Toată presa din România îl plânge: Ai fost un om bun, din ăla rar!
Doliu la Antena 1. Toată presa din România îl plânge: Ai fost un om bun, din ăla rar!
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×